Events

Finalizat
Lecția se va axa pe studierea vocabularului nou și comunicare.
Finalizat
Traningul cu genericul „Luarea deciziilor” este dedicat copiilor și se desfășoară în cadrul proiectului „Pregătit pentru viață”.
Finalizat
În cadrul serviciului „Fantezie” va avea loc un atelier de creație cu scopul de a confecționa „Un mărțișor de pace pentru fiecare”, cu ocazia venirii primăverii, când se marchează sărbătoarea Mărțișorului – simbolul alb-roșu al schimbării și renașterii.
Finalizat
Copiii vor afla de la eroina poveștii, că modestia și bunul simț sunt virtuțile pe care trebuie să le manifeste pentru a fi respectați și a avea un trai decent.
Finalizat
Cursul de limba engleză este predat de voluntarul Robert Moșanu, elev în clasa IX-a la liceul „Spiru Haret”. Instruirea va avea loc în incinta bibliotecii, pentru utilizatori de toate vârstele.
Finalizat
Discuția se va axa pe recunoștința noastră pentru jertfa sfântă a celor care au luptat în acest război nedrept. Invitați speciali: Chiril Moțpan, deputat în legislatura XI, lector superior, membru al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova; și Ștefan Jurja, combatant de război, cavaler al ordinului „Ștefan cel Mare”.
Finalizat
La eveniment vor fi prezenți Doru Petruți, director general IMAS, Anatolie Prohnițchi, vice-președinte al Partidului Ecologic ș.a.
Finalizat
Participanții vor fi informați cu privire la călătoria în autobus, gară și cum să ajungă la locul unde au nevoie. În cadrul lecției se va lucra în echipe, se va pune accent pe vocabularul nou etc.
Finalizat
De Ziua Mondială a Scriitorilor aducem omagiu celor care prin condeiul și talentul lor au dat lumii literatură de mare valoare, contribuind esențial la dezvoltarea culturii și a spiritualității, la îmbogățirea lexicului și a exprimării în limba maternă.
Finalizat
Oră de lectură cu genericul „Legenda primăverii” de Marcela Mardare. Activitatea face parte din cadrul serviciului „Caravana lecturii”. Copiii vor asculta legenda primăverii, poezii și ghicitori.
Cauta evenimente
Catalogul electronic al Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu