Events

Finalizat
Fenomenul gândirii critice contemporane, importanta, avantajele cunoaşterii şi folosirii gândirii critice în viaţa cotidiană sunt subiectele ce vor fi discutate în cadrul trainingului. Cursul va fi moderat de Igor Fonari, doctor în filozofie, psiholog.
Finalizat
Utilizatorii vor fi informați despre modul în care a evoluat cartea pe parcursul istoriei, utilizând vocabularul limbii engleze.
Finalizat
Cursul continuă cu tema „Formarea şi menţinerea relaţiilor durabile”. Participanţii vor medita şi vor acumula cunoștințe despre necesitatea relaţiilor, a funcţiilor şi rolului lor în viaţa omului.
Finalizat
Ora de lectură se va desfășura pe baza legendei „Mănăstirea Putna”. Legenda va fi citită și discutată în cadrul ședinței serviciului „Cunoaște-l pe Ștefan cel Mare”. Legenda este o ilustrare a faptelor domnitorului Ștefan cel Mare.
Finalizat
Activitatea face parte din cadrul proiectului ,,A opta minune a lumii - femeia’’. Utilizatorii vor cunoaște personalitatea Valentinei Năforniță, laureată a Premiului Național și cea mai bună voce din lume.
În contextul Zilei Internaționale a Francofoniei, participanții clubului „Pe aripile poeziei” vor recita poezii din creația poeților francezi: Alfred de Musset, Marcel Proust, Paul Verlaine, Victor Hugo, Freeman ș.a.
Finalizat
Discuție tematică axată pe romanul „Universul știe” de Erin Entrada Kelly. Participanții vor fi cu siguranță captivați de romanul lui Kelly, care are ceva pentru fiecare: umor, acceptare de sine, familie și un sfârșit profetic.
Finalizat
Participanții vor afla despre compoziția complexă a plantei, care conține o serie de vitamine, minerale, enzime și aminoacizi care mențin tonusul bun al organismului.
Finalizat
Activitatea face parte din cadrul proiectului „Educația ecologică” și propune participanților să sorteze hainele pe care nu le mai poartă și să le dea o nouă viață.
Finalizat
Cursul de limba engleză este predat de voluntarul Robert Moșanu, elev în clasa IX-a la liceul „Spiru Haret” pentru utilizatori de toate vârstele.
Cauta evenimente
Catalogul electronic al Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu