În cadrul clubului de lectură „Pe aripile poeziei” va avea loc un recital de poezie cu genericul „Suntem o limbă…”, dedicat zilei de 31 august - Ziua Limbii Române.
Vă invităm la o întâlnire de suflet cu scriitorul Vasile Romanciuc, să desfășurăm o discuție pe marginea volumului de poezii ,,Toate întâmplările se prefac în cuvinte”. La eveniment vor participa elevii de la Școala Primară Grădinița nr. 88.
Recitalul de poezie „Simfonii de Piotr Ilici Ceaikovski” este dedicat împlinirii a 181 de ani de la nașterea compozitorului Piotr Ceaikovski.
În contextul Zilei Internaționale a Francofoniei, participanții clubului „Pe aripile poeziei” vor recita poezii din creația poeților francezi: Alfred de Musset, Marcel Proust, Paul Verlaine, Victor Hugo, Freeman ș.a.
Recitalul de poezie "Grigore Vieru - stâlp al slovei românești" va valorifica opera poetică a autorului. Copiii își vor manifesta aprecierea pentru marele poet-patriot prin recitirea versurilor despre mamă, natură, patrie…
Medalion literar-artistic „Patria românească” dedicat Marii Uniri din 1918. Invitat special: Alexandru Moraru, istoric
Un colaj de cântece și poezii despre primăvară. Participă copiii de la Grădinița nr. 62 „Andrieș”.
Recital de poezie dedicat marelui poet Grigore Vieru. Prezintă elevii clasei a III-a, Liceul Teoretic „O. Ghibu”.
Melodicitatea versurilor și profunzimea mesajelor artistice se vor împleti armonios în recitalul de poezie cu genericul „Grigore Vieru - poet al neamului”. Prezintă copiii de la Grădinița nr. 85.
Copiii Grădiniței nr. 85 vor recita cele mai îndrăgite poezii scrise de Grigore Vieru.