Magia filmului de animație

La 28 octombrie marcăm Ziua Internațională a Animației, care se consemnează anual și care a fost sărbătorită în premieră în 2002. De atunci ea este aniversată în peste 50 de ţări din toată lumea. Pentru această ocazie am pregătit lansarea studiului monografic „Magia filmului de animație. Etape, tehnici, personalități ale animației moldovenești”, o ediție în premieră, apărută la Editura „Epigraf” în 2020,
autoare dr. Violeta TIPA. Cartea pune în valoare arta cinematografică națională, domeniu destul de actual și solicitat frecvent. Și dacă filmul de ficțiune și cel de nonficțiune are o acoperire mai mult sau mai puțin acceptabilă, atunci lucrări referitoare la genul filmului de animație sunt puține. De aceea a fost o adevărată surpriză apariția monografiei date.

Evenimentul, care va avea loc în sala cu coloane a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” cu începere de la ora 15:00 va fi moderat de Dna Elena Prus, dr.hab, profesor universitar, ULIM.

La eveniment vor participa cercetători științifici de la Institutul Patrimoniului Cultural, reprezentanții Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova, regizori, pictori-scenografi, animatori, dramaturgi, compozitori, oameni din lumea artei și culturii. Pe parcursul lansării vor fi proiectate fragmente din filmele de animație autohtone, realizate în diferite perioade. Din lista invitațilopr speciali, care vor prezenta cartea fac parte dr. Mariana Harjevschi, director general al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, dr. hab. Victor Ghilaș, director IPC (Institutul Patrimoniului Cultural), Dumitru Olărescu, cineast, dr. în studiul artelor, Gheorghe Mustea, academician, compozitor, Larisa Glinca, regizor, pictor-animator, Constantin Bălan, regizor, pictor-scenograf, Constantin Spânu, dr. în studiul artelor, critic de artă. 

Invităm toți doritorii pentru a lua parte la evenimentul de lansare a cărții, activitate organizată de Filiala de Arte „Tudor Arghezi” în parteneriat cu BM „B.P. Hasdeu”.

Pe parcursul lansării vor fi proiectate fragmente din filmele de animație autohtone, realizate în diferite perioade.

Detaliile Evenimentului